fbpx
Connect with us

Politică europeană

Vosganian: Mitingurile sunt normale, ceea ce nu e normal e huiduiala şi huligăneala

Deputatul Varujan Vosganian, preşedintele filialei ieşene a ALDE, a afirmat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dezbaterile politice nu ar trebui făcute prin intermediul mitingurilor, ci prin intermediul ideilor, întrebat fiind de către jurnalişti despre mitingul regional organizat de PSD joi la Iaşi.

“Evenimentele de ieri de la Iaşi sunt, în opinia mea, o tentativă de mutare în stradă a unei campanii parlamentare care trebuie dusă prin intermediul ideilor. Nu cred că e bine să dezbatem prin intermediul mitingurilor, mai ales că mitingurile prin natura lor induc declaraţii cu o notă mai militantă, o notă care poate să capete şi accente polemice. Trebuie totuşi să remarc că tonul de la PNL şi USR este mult mai războinic. (…) La PSD tonul a fost ceva mai moderat decât la PNL şi USR. Mitingurile, pe de altă parte, sunt normale. Ceea ce nu este normal este huiduiala şi huligăneala, ceea ce nu prea exista până acum. Fiecare îşi făcea mitingul lui. Acum există şi varianta cealaltă, care vine aproape exclusiv dintr-o singură parte”, a declarat deputatul Varujan Vosganian, care este şi vicepreşedinte al ALDE.

Întrebat fiind de ce crede că se întâmplă astfel de situaţii, Varujan Vosganian a spus că “se încearcă fanatizarea opoziţiei”.

“Se întâmplă asta pentru că începând cu preşedintele României se încearcă fanatizarea opoziţiei. După părerea mea se greşeşte, pentru că alegătorii români nu gustă acest tip de a trăi. Este rău că se forţează oamenii să se huiduie unii pe alţii, să se jignească unii pe alţii. Ideea asta că dacă aparţii unui partid eşti infractor şi eşti hoţ este scoasă probabil din întunecimile secolului XX”, a declarat Varujan Vosganian.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, liderul ALDE Iaşi a răspuns jurnaliştilor că “dacă nu se huiduiau era o sărbătoare” în Piaţa Unirii din Iaşi.

“Se adunau nişte oameni care vorbeau despre Europa. Dacă nu a fost o sărbătoare şi a fost o încleştare e din cauza celor care au provocat-o. Eu nu cred că cei care au vrut să facă mitingul au venit cu inscripţii felaţioniste şi cu huiduieli. Dacă de 9 Mai faci o întrunire înseamnă că faci o impietate la adresa zilei de 9 Mai? Dacă ar fi să vă arăt Faceebok-ul meu, Facebook-ul unor oameni care pomenesc de mine şi năclăiala de înjurături care apar după aceea, v-aţi minuna. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum”, a răspuns jurnaliştilor deputatul Varujan Vosganian.

Partidul Social Democrat a organizat joi un miting regional la Iaşi, în Piaţa Unirii, la care au participat membri şi simpatizanţi din mai multe judeţe ale Moldovei. La eveniment au participat Liviu Dragnea, membri din conducerea centrală a partidului, candidaţi la alegerile europarlamentare. În timpul mitingului PSD s-a desfăşurat un contramiting, participanţii la acesta au huiduit şi au scandat lozinci împotriva lui Liviu Dragnea şi PSD iar celor care au venit în Piaţa Unirii le-au strigat “ruşine să vă fie” în timp ce fluturau bancnote de 1 leu.

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

30 de ambasade şi reprezentanţe internaţionale la Bucureşti-mesaj de Ziua împotriva homofobiei: Guvernele să îşi protejeze toţi cetăţenii

Politică europeană

Orban: Vom ataca la CCR legea privitoare la aducerea aurului în ţară

Politică românească

18.730 de secţii de votare organizate în ţară pentru alegerile europarlamentare

Politică europeană

Turcan: PNL susţine referendumul convocat de preşedinte

Politică românească

Connect
Abonare la Newsletters