fbpx
Connect with us

Președinție

Preşedintele Iohannis a decis amânarea ceremoniei în care urma să declare 2019 “Anul omagierii victimelor comunismului”

Preşedintele Klaus Iohannis a decis amânarea ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat “Anul omagierii victimelor comunismului”.

“În ultimele zile, în spaţiul public au apărut speculaţii cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai, la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat “Anul omagierii victimelor comunismului”. Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluţiei Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent şi din profund respect pentru toţi cei care au luptat pentru democraţie şi libertate în anii tiraniei comuniste, preşedintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară”, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, încă de la preluarea mandatului, preşedintele Iohannis a acţionat constant pentru condamnarea crimelor şi abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum şi pentru omagierea victimelor totalitarismului.

“Preşedintele Klaus Iohannis consideră ca lecţiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei şi a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toţi un exerciţiu civic permanent”, mai arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că şeful statului va declara anul 2019 drept “Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat marţi de ce a ales data de 20 mai pentru acest eveniment.

“Săptămâna viitoare voi declara anul 2019 – Anul recunoştinţei, este anul în care vreau să ne arătăm recunoştinţa faţă de cei care au făcut posibilă marea schimbare în Decembrie ’89 şi unii mai cârcotaşi m-au întrebat: şi atunci de ce începeţi în mai? Eu vreau să declar anul 2019 ca An al recunoştinţei care se încheie în decembrie cu o mare sărbătoare în cinstea Revoluţiei din Decembrie ’89 şi încep atunci când a început votul democratic în România. Primele alegeri libere în România au avut loc pe 20 mai 1990. De aceea în mai”, a explicat şeful statului, cu ocazia lansării celui de-al treilea volum al său “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, care a avut loc la Ploieşti.

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

Connect
Abonare la Newsletters