fbpx
Connect with us

Guvern și Parlament

Parlament: Scrisoarea preşedintelui Iohannis privind referendumul, trimisă pentru raport la Comisiile juridice

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum naţional va fi trimisă spre analiză şi raport către Comisiile juridice ale Parlamentului, apoi va fi convocată din nou conducerea Parlamentului pentru a stabili o şedinţă de plen comună, au stabilit, luni, Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

“Am decis, conform Regulamentului şi conform procedurii, să trimitem (solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis -n.r.) către Comisiile juridice reunite din Cameră şi Senat pentru a avea un raport pe care să-l înainteze Birourilor permanente reunite şi după aceea să avem şedinţă de plen reunit. Termenul pentru un astfel de raport este de două zile, după două zile aşteptăm din nou raportul, întrunim din nou Birourile permanente reunite şi stabilim calendarul şi data pentru şedinţa de plen reunit”, a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis pe 4 aprilie preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe 26 mai.

“În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate”, precizează Iohannis, în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului.

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

Vytenis Andriukaitis Vytenis Andriukaitis

Vytenis Andriukaitis (comisar european): Haideţi să facem tot ce ne stă în putinţă să excludem tutunul din supermarketuri

Politică europeană

Ce i-a transmis lui Dragnea o mamă cu trei copii care a fost la mitingul de la Iași

Politică românească

PNL PNL

PNL a depus la BEC lista de candidaţi pentru europarlamentare; Orban: Am bătut PSD în strângerea de semnături

Politică europeană

Sorin Marica Sorin Marica

Marica (Pro România): Voi propune preşedintelui PSD unificarea tuturor social-democraţilor la alegerile pentru Cotroceni

Guvern și Parlament

Connect
Abonare la Newsletters