fbpx
Connect with us

Justiție

Ioniţă (PNL Brăila): OUG dedicată sistemului privat de sănătate riscă să şubrezească şi mai mult sistemul public

Deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniţă susţine că Ordonanţa de Urgenţă dedicată sistemului privat de sănătate riscă să şubrezească şi mai mult sistemul sanitar public, care nu va face faţă concurenţei, dacă actul normativ nu va fi dublat de măsuri pentru modernizarea spitalelor de stat.

“Ordonanţa de Urgenţă dedicată sistemului privat de sănătate riscă să şubrezească şi mai mult sistemul sanitar public. Prevederile acestei ordonanţe ar fi utile pacientului român, pentru că extind mecanismul contribuţiei personale şi la sistemul privat aflat în relaţie contractuală cu Casele de Asigurări de Sănătate. Condiţia este ca ministerul să aducă clarificări pentru pacienţi, să ofere detalii despre serviciile medicale pentru care românii vor fi co-plătitori şi să dea asigurări că nu vor exista, pe lângă acest mecanism de contribuţie personală, alte costuri ascunse pentru pacienţi”, a declarat Ioniţă, printr-un comunicat de presă.

Antoneta Ioniţă, membru în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, îi solicită public ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, să vină imediat cu un proiect clar de investiţii pentru sistemul public de sănătate, pentru ca banii alocaţi de Casa de Asigurări să se îndrepte cu eficienţă către sănătatea pacienţilor şi în spitalele de stat.

“Atrag atenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, că sistemul public de sănătate nu va face faţă concurenţei venite din mediul privat dacă această Ordonanţă nu va fi dublată de măsuri pentru modernizarea spitalelor de stat. Nu va face faţă pentru că ministerul, sub guvernarea PSD, nu s-a ocupat să aducă spitalele şi clinicile administrate de stat la un nivel de performanţă rezonabil. Ştim că spitatele publice sunt degradate, au aparatură uzată moral, iar lipsa medicamentelor nu mai este un secret pentru nimeni. Sănătatea românilor nu poate fi asigurată doar de mediul privat din sănătate, ci ţine şi de efortul statului de a-şi dezvolta propriile mijloace de securizare a sănătăţii publice”, a completat Antoneta Ioniţă. 

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

Connect
Abonare la Newsletters