fbpx
Connect with us

Guvern și Parlament

Guvernul a aprobat un Memorandum ce vizează o candidatură comună Serbia-România-Bulgaria-Grecia la organizarea Euro 2028 şi Cupa Mondială 2030

Guvernul a aprobat, miercuri, semnarea unui Memorandum de Înţelegere pentru crearea cadrului depunerii unei candidaturi comune din partea Serbiei, României, Bulgariei şi Greciei pentru organizarea Campionatelor European şi Mondial de fotbal din 2028, respectiv 2030, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, Memorandumul de Înţelegere, aflat pe ordinea suplimentară a şedinţei, se referă la “înfiinţarea Comitetului Iniţial de organizare privind depunerea unei candidaturi comune pentru UEFA Euro 2028 şi Cupa Mondială FIFA 2030”.

Barbu a explicat că această temă a fost abordată pentru prima dată la cvadrilaterala din decembrie.

Ulterior, a subliniat el, miniştrii Tineretului şi Sportului din cele patru state s-au întâlnit în luna februarie a acestui an şi au discutat despre modul de colaborare “astfel încât împreună, cele patru state să vină cu un plan de depunere a candidaturii comune pentru organizarea acestor competiţii sportive internaţionale importante”.

“Acest memorandum creează baza legală pentru a facilita colaborarea dintre cele patru state”, a afirmat Barbu. 

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

Connect
Abonare la Newsletters