fbpx
Connect with us

Politică europeană

Falcă (PNL Arad): Este un moment corect pentru a face alegeri anticipate

Preşedintele PNL Arad, primarul Gheorghe Falcă, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că în urma rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European ar fi “corect” să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, el adăugând că o eventuală continuare a guvernării PSD-ALDE ar presupune ca apoi să fie nevoie de cel puţin doi ani pentru a se corecta “neregulile” şi “gafele”.

Gheorghe Falcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că “PNL este pentru prima dată după 1990 partidul numărul 1 în urma unui scrutin electoral, iar contribuţia Aradului este substanţială, fiind cea de-a cincea filială PNL din punct de vedere al rezultatelor”.

“În urma acestor alegeri, PNL se pare că va primi zece mandate, minim (…) Aradul, după mandatul domnului Iosif Matula, din perioada 2009-2014, va avea din partea PNL Arad un europarlamentar”, a spus Falcă, cel care ar urma să preia mandatul.

Liderul liberal arădean, vicepreşedinte la nivel naţional, a adus în discuţie şi eventualitatea organizării de alegeri anticipate.

“Această campanie pentru Parlamentul European a avut conotaţii naţionale puternice. Nu putem să spunem că am dezbătut doar ce se întâmplă în UE, a fost mai mult o dezbatere privind politica internă, iar votul este masiv pentru ceea ce se întâmplă în interior şi reprezintă un mesaj pentru exterior că România îşi doreşte să rămână în familia europeană. Adversarii acestui mesaj au fost PSD-ALDE. Evident, văzând acest mesaj al oamenilor, putem spune că este un moment corect să ne întoarcem la votul popular. Dar ca să poţi face alegeri anticipate, trebuie să urmezi una dintre proceduri: demisia Guvernului sau o moţiune de cenzură. Cred că dacă românii mai stau cu aceste practici ale PSD-ALDE încă un an şi jumătate, ne vor trebui apoi cel puţin doi ani să corectăm neregulile, gafele pe care PSD le-a făcut în aceşti ani”, a declarat primarul Aradului.

Gheorghe Falcă, aflat la al patrulea mandat de primar, a candidat pentru prima dată pentru Parlamentul European, fiind pe locul 8 al listei PNL.

Conform rezultatelor parţiale oferite de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad, PNL a câştigat alegerile în judeţ, cu 36,9%, în timp ce USR PLUS se clasează pe locul doi, cu 19,71%, iar PSD pe locul trei, cu 16,46%. Pe locurile următoare între partidele care au atins pragul electoral se află UDMR – 5,44% şi PMP – 5,08%. 

Sursă: www.agerpres.ro

Abonare la Newsletters

Dăncilă, despre votul din diaspora: Cei care au greşit trebuie să plătească

Guvern și Parlament

Papa în România/ Iohannis: Diplomaţia pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator şi de echilibru în abordarea problemelor de pe agenda globală

Politică românească

BEC – rezultate parţiale: PNL – 26,95%, PSD – 23,44%, Alianţa 2020 USR PLUS – 20,08%

Politică europeană

Daniel Constantin: Cel mai probabil, Pro România va avea un candidat propriu la preşedinţia Camerei Deputaţilor

Politică românească

Connect
Abonare la Newsletters