fbpx
Connect with us

Justiție

Dăncilă, suspans în legătură cu OUG privind rejudecarea proceselor: CCR a constatat că au fost folosite practici în afara legii. Situaţia trebuie îndreptată

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că judecătorii CCR au constatat că au fost folosite practici care au viciat actul de justiţie, ”iar această situaţie trebuie îndreptată”. Ea nu a precizat dacă Executivul va adopta vineri ordonanţa anunţată deja de Tudorel Toader.

”Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, care au viciat actul de justiţie, iar această situaţie trebuie îndreptată. Aşa cum spunea şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, drepturile cetăţenilor nu sunt negociabile, iar în această materie nu sunt acceptate compromisuri”, a declarat la începutul şedinţei de guvern Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că România se confruntă cu o campanie de dezinformare, ”alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel”.

”Acest lucru este inacceptabil. Ca prim-ministru am considerat că am obligaţia să spun adevărul despre ţara mea în faţa oficialilor europeni,. Am dat asigurări în toate întâlnirile pe care le-am avuit că Guvernul va acţiona pentru respectarea valorilor şi principiilor care constituie fundamentul construcţiei europene. Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei Justiţiei sunt în centrul preocupoărilor noastre. Însă, în egală măsură, am transmis cu fermitate că cetăţenii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca orice cetăţean european”, a mai afirmat Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi la Antena 3, faptul că Guvernul vrea să emită OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite, iar acest lucru nu împiedică deloc lupta împotriva corupţiei.

„Am discutat cu ministrul Justiţiei despre această OUG care dă posibilitatea unui proces corect. Cred că dincolo de faptul că vorbim de statul de drept, despre justiţie, trebuie să vorbim şi despre aceste drepturi ale acestor oameni. Trebuie să vedem cum putem îndrepta aceste lucruri. Trebuie să dăm şi acestor oameni o şansă”, a declarat Viorica Dăncilă la Antena 3.

De asemenea, precizări au fost făcute şi luni de către ministrul Justiţiei cu privire la subiect. Acesta a spus că în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, că vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la ÎCCJ, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror.

Comisia Europeană a transmis, referitor la OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite anunţată de Tudorel Toader, că monitorizează discuţiile, subliniind că e important ca România „să revină la parcursul combaterii corupţiei, să asigure o justiţie independentă”.

Sursă: www.mediafax.ro

Abonare la Newsletters

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Costin Georgescu, după demiterea generalului Nicolae Ciucă: Decapitarea Armatei pune în pericol securitatea ţării. Mare bucurie este acum la Moscova

Guvern și Parlament

Mikey Hash, super-vlogger-ul cu 1,4 milioane de abonaţi pe YouTube, aflat în sală la alegerea lui Cioloş ca preşedinte PLUS. Oana Pellea şi Mihaela Miroiu, invitate de onoare

Administrație publică

Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM

Administrație publică

Băsescu, despre bugetul serviciilor secrete: O amputare nu o mai poate face Guvernul, ci doar de Parlament

Administrație publică

Connect
Abonare la Newsletters