fbpx
Connect with us

Guvern și Parlament

Costin Georgescu, după demiterea generalului Nicolae Ciucă: Decapitarea Armatei pune în pericol securitatea ţării. Mare bucurie este acum la Moscova

După ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, fostul director al Serviciului Român de Informaţii a reacţionat dur şi a arătat că această decizie zdruncină serios climatul de seruritate al României.

“Este o grea lovitură încasată de ţară. Nu de Ciucă sau de preşedintele Iohannis. Asta pentru că decapitarea Armatei Române pune în pericol securitatea ţării. Mare bucurie se înregistrează acum la Moscova.  Mai ales acum când relaţiile cu Rusia sunt tot mai încordate, Moscova arată tot mai des spre scutul de la Deveselu (sistemul antibalistic de tip Aegis produs de americani- n.r.), iar România a ajuns, practic, o ţintă pentru forţele ruseşti. Şi pare că acest atac face parte dintr-un soi de acţiuni concertate împotriva României. Distrugem tot. Distrugem Justiţia, distrugem Armata şi, în perspectivă, încercăm să distrugem Banca Naţională”, a declarat Costin Georgescu, fostul director al Serviciului Român de Informaţii. 

Reaminitim că, astăzi, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Astfel instanţa a acceptat cererea depusă de Ministerul Apărării prin care s-a solicitat suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major.  Concret, suspendarea s-a dispus până la pronunţarea instanţei de fond, iar acest proces se va judeca pe 12 februarie. “Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti” , se arată în minuta Curţii de Apel. 

Citeste mai mult: adev.ro/pm7cjs

Abonare la Newsletters

Mikey Hash, super-vlogger-ul cu 1,4 milioane de abonaţi pe YouTube, aflat în sală la alegerea lui Cioloş ca preşedinte PLUS. Oana Pellea şi Mihaela Miroiu, invitate de onoare

Administrație publică

Dăncilă, suspans în legătură cu OUG privind rejudecarea proceselor: CCR a constatat că au fost folosite practici în afara legii. Situaţia trebuie îndreptată

Justiție

Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM

Administrație publică

Băsescu, despre bugetul serviciilor secrete: O amputare nu o mai poate face Guvernul, ci doar de Parlament

Administrație publică

Connect
Abonare la Newsletters